Fariseism

Personal

Mi-am propus să nu intru în subiectul înlăturării drapelelor tricolore din intersecțiile din Timişoara. Sunt destui interesați de subiect, unii mai angajați în declarații patriotarde decât alții.

Aş vrea în schimb să rememorăm un episod de acum un an, pentru a fixa mai bine caracterul unor personaje. În luna mai a anului 2022 am primit la Prefectură o adresă a unui cetățean, prin care ne sesiza că steagurile străine din fața Primăriei Timişoara nu sunt amplasate conform legii. Am redirecționat adresa către Primărie în cel mai neutru mod cu putință, aşa cum fac cu fiecare sesizare primită. Ce a urmat a fost o victimizare a primarului Dominic Fritz, care a ieşit public denunțând mărginirea celor care invocă legi învechite pe subiecte atât de moderne şi anunțând că va menține steagurile, în mod evident puse greşit. Citez: “Îmi asum această decizie: steagurile statelor cu care Timișoara are relații de colaborare vor continua să fluture în fața Primăriei Timișoara. Ca simbol al apartenenței noastre la marea familie europeană. Și ca dovadă a spiritului multietnic și tolerant al orașului în care trăim. Cer parlamentarilor de Timiș să se aplece asupra legii din 1994, să propună modificarea acestui text de lege și să-l facă conform realităților zilelor noastre”. Atenție! Legea în vigoare învechită, nu faptul că ea nu este respectată, era problema domnului Fritz.

Nu am intrat atunci mai mult în subiect, considerând că Primăria Timişoara are probleme mult mai mari, de la noroi şi iarba netăiată din parcuri până la situația Coltermului. Venea şi Capitala Culturală, în definitiv putem nuanța anumite situații în anumite momente.

Aprilie 2023. Primarul Dominic Fritz a dat dispoziție ca Tricolorul României existent în trei intersecții să fie înlăturat, pentru că a fost arborat ilegal. Asta în condițiile în care erau începute demersurile pentru intrarea în legalitate a celor trei construcții, existând deja şi un certificat de urbanism aferent. Probabil că acum legea-i lege şi asta e problema arzătoare a Timişoarei: trei drapele tricolore în trei intersecții.

Două situații similare, două abordări diferite, ambele greşite, de fapt. Demagogia victimizării şi ieşirii publice de acum un an, când nimeni nu avea de fapt treaba lui. Rigoarea deplasată de acum, când se putea aştepta până la intrarea în legalitate. Anul trecut, o lege era învechită, de aceea îşi permitea domnul primar să o dea în toleranță şi spirit multietnic, să “îşi asume” menținerea steagurilor. Anul acesta, legea-i lege. Ce procedură deja începută de intrare în legalitate, pentru care s-a obținut deja şi certificat de urbanism? Nu. Demolăm, pentru că suntem corecți şi legea se respectă în Timişoara.

Vă las pe voi să faceți caracterizarea personajelor. Mie îmi vine în minte cuvântul “fariseism”, că tot intrăm în Săptămâna Mare.

FARISEÍSM s. v. duplicitate, falsitate, fățărnicie, ipocrizie, minciună, perfidie, prefăcătorie, viclenie, vicleșug.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *