Tribunalul constituţional din Polonia a decis în această săptămână că anumite legi ale Uniunii Europene sunt în conflict cu constituţia ţării, marcând începutul unui conflict cu consecinţe imprevizibile pentru viitorul Poloniei şi al Uniunii. Da, instanţa poloneză este controversată, fiind împânzită cu judecători loiali partidului de guvernământ. Da, Brussels-ul afirmă că legea europeană primează în faţa constituţiei şi legilor oricărui stat, acest principiu fiind unul esenţial în arhitectura Uniunii. Pentru că în final totul se reduce la bani, se ridică semne de întrebare privind PNRR-ul polonez (fondul de reconstrucţie finanţat de UE), în valoare de 57 de miliarde euro. Am putea considera toate acestea ca încleştări birocratice curente, cu care oficialii Uniunii Europene se confruntă în fiecare zi.

Dacă comparăm odiseea proiectului comun european cu formarea Statelor Unite ale Americii, observăm multiple similitudini. Statele americane au trecut printr-un îndelung proces de forjare până a deveni marea putere din ultimul secol. Cele treisprezece colonii care au luptat în Revoluţia Americană aveau mult mai multe în comun decât europenii de astăzi şi cu toate acestea, consolidarea uniunii lor a fost lentă, cu crize constituţionale, conflicte ideologice şi compromisuri. Politica monetară, fiscală, comercială, înfiinţarea unei armate comune şi mai ales regimul sclaviei s-au definit în zeci de ani de controverse.

O situaţie similară cu ce se întâmplă astăzi în Polonia a avut loc în anii 1830, pe fondul promovării unor tarife protecţioniste care loveau economiile agrariene din Sud. Criza Nulificării a găsit Carolina de Sud contestând dreptul guvernului federal de a taxa pe teritoriul său şi emiţând o ordonanţă prin care declara nule taxele impuse de la Washington. S-a ajuns până la pregătiri militare, demisia vicepreşedintelui John C. Calhoun pentru a continua lupta în Senat, într-un final cele două părţi ajungând la un compromis prin reducerea substanţială a tarifelor. Au urmat şi alte divergenţe politice şi ideologice, cea mai importantă privind sclavia.       

Deşi avantajele economice ale unei uniuni ar trebui să primeze, factori mai puţini subtili au generat unirea coloniilor, respectiv a statelor europene. Necesitatea de a ţine piept Imperiului Britanic şi celorlalte puteri coloniale, atunci şi acolo. Teama de URSS şi dorinţa SUA de a preîntâmpina conflicte franco-germane ulterioare, aici şi acum. Există în schimb o deosebire capitală: dacă americanii au beneficiat de un secol de izolare, în care au depăşit adolescenţa şi au intrat într­-o tinereţe viguroasă, europenii nu au acest noroc. Ascensiunea Chinei, agresiva interefenţă rusească, interesele tot mai divergente cu SUA, toate acestea apasă asupra evoluţiei unei uniuni abia înţărcată. Nu avem armată continentală, politica externă comună scârţâie, NATO este în fază terminală.

Ca evoluţie istorică, Uniunea Europeană de azi se află unde era America în 1830. Doar că acolo exacerbarea divergenţelor a dus în trei decenii la război civil. Poate vom avea mai mult noroc.