Străbunicul meu a ucis un om. Nu îmi pot scoate din cap că străbunicul meu, Samuel Edwin Branch, a ucis un negru şi a scăpat.

Aşa începe filmul lui Travis Wilkerson “Did You Wonder Who Fired The Gun”, prezentat la festivaluri internaţionale în 2017. Un experiment hibrid de documentar, reportaj de investigaţie, asezonat cu impresii personale. O incursiune în istoria unei familii tipice din mediul rural al Sudului American bântuit de fantomele războiului civil.

Bătrânelul cumsecade din fotografie, străbunicul realizatorului filmului, reţinut în istoria oficială a familiei drept un individ respectabil, un stâlp al comunităţii din Dothan, Alabama, a fost de fapt un ticălos. Pe măsură ce intră în subiect, strănepotul află de la rude mai mult sau mai puţin apropiate, mai mult sau mai puţin credibile, că strămoşul său a fost un individ abuziv, care şi-a terorizat soţia, şi-a molestat fiicele şi nu a ezitat să se laude că a ucis un negru şi că a scăpat cu asta.

Mai multe planuri se intersectează în film. Povestea crimei aşa cum a fost prezentată în presa locală, iniţiala punere sub acuzare a străbunicului Branch, achitat apoi ca urmare a mărturiilor mincinoase din comunitate, mişcarea de emancipare din epocă a populaţiei de culoare, umbra Ku Klux Klanului. Un film de urmărit.

Alta e în schimb problema mea. De mai mult timp mustesc un zâmbet când aud expresia consacrată în cultura noastră “De morţi numai de bine”. Adică cum? De ce? Îmi veţi spune că există argumente solide: omul nu e aici să se mai apere, îşi va primi osânda pe lumea cealaltă, există un Dumnezeu, etc. Şi totuşi. De ce această ipocrizie, acest fariseism bucolic în cazul unor persoane dovedit păcătoase?

Cu toţii avem poze vechi de familie. Bunicii şi străbunicii noştri pozând ridicol în clişeele de nuntă. Familii întregi, mai multe generaţii, uitându-se grav la aparat. Dar şi în pozele recente, pe Facebook. Câtă iubire şi armonie! Când vă mai uitaţi la fotografii (binenţeles, nu ale familiilor noastre, care sunt perfecte, autentice şi pline de iubire şi devoţiune), gândiţi­­-vă şi la poveştile ce stau ascunse în spate.