Hasta la victoria sempre!

Personal

17 aprilie 1961. 1.400 de cubanezi, grupaţi în cinci batalioane de infanterie şi unul de paraşutişti debarcă pe plaja Girón, în sudul Cubei. Obiectivul: răsturnarea noului regim impus de Revoluţia Cubaneză şi debarcarea lui Fidel Castro. Luptele debutează cu succese de partea grupării paramilitare, miliţiile cubaneze sunt decimate, totul decurge conform planului. Dar sprijinul aerian american promis nu mai vine – ulterior s-a aflat că Hrusciov a trimis o telegramă la Casa Albă în care ameninţa SUA cu război dacă continuă să se implice în ostilităţile din Cuba. La ora 16:00 Fidel Castro preia personal comanda operaţiunilor şi întoarce soarta bătăliei. În trei zile ostilităţile incetează, cubanezii capturează 1.200 de rebeli, iar CIA decontează dezastrul, după ce primise 13 milioane de dolari de la administraţia Eisenhower pentru răsturnarea regimului castrist. Prizonierii vor fi răscumpăraţi pe 53 de milioane de dolari peste un an şi astfel se încheie unul din marile eşecuri ale preşedinţiei lui Kennedy. Respingerea invaziei din Golful Porcilor îl consolidează pe Castro şi întăreşte iremediabil relaţia Cubei cu URSS.

Insula din sudul Floridei va rămâne un ghimpe în coasta Statelor Unite. Niciodată nu a fost omenirea mai aproape de al treilea război mondial decât în timpul Crizei Rachetelor Cubaneze din 1962. Pe Castro nu l-a mai putut doborî nimic. Nici cele peste 600 (şase sute!) de tentative de asasinat, nici embargoul extins, nici căderea URSS, care a generat un colaps economic in Cuba. S-a retras in 2008, la 82 de ani din care 50 la conducerea ţării, predând ştafeta fratelui sau. Care a condus încă 10 ani, până săptămâna trecută, când Raúl Castro şi-a desemnat succesorul în persoana lui Miguel Díaz-Canel.

Economia Cubei nu-şi va reveni din şocul produs de destrămarea URSS. A pierdut atunci 80% din partenerii comerciali, iar PIB-ul a scăzut cu 35%. Între timp şi-a găsit noi sponsori în China şi Venezuela, dar colapsul recent al celui de-al doilea înseamnă o gaură anuală de 6 miliarde de dolari, resimţită de populaţie. Cu salarii între 17 şi 30 de dolari şi pensii de 10 dolari, pe cubanezi nu îi mai încălzeşte cu nimic că sistemele de sănătate şi de educaţie sunt bine puse la punct şi gratuite.

Sarcina noului preşedinte este una extrem de ingrată. La 58 de ani Miguel Díaz-Canel, un inginer cunoscut de-a lungul celor 30 de ani de ascensiune politica drept un tip modest – mergea cu bicicleta la serviciu în vremurile în care era conducătorul provinciei natale Villa Clara, este condamnat să găsească soluţii pentru îmbunătăţirea nivelului de trai, fără a se abate de la linia revoluţionară. Modele hibrid de tipul China sau Vietnam, unde este permisă îmbogăţirea populaţiei deşi cea mai mare parte a economiei este controlată de stat nu sunt conforme cu principiile Revoluţiei Cubaneze. Revoluţie care se infăptuia pe când nici nu se născuse. Iar în 20 aprilie 1961, când ultimele trupe paramilitare se predau lui Fidel Castro pe plaja Girón, viitorul presedinte al Cubei aniversa doar un an de viaţă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *