O dezbatere furtunoasă se poartă zilele acestea, la 200 de ani de la naşterea lui Karl Marx, cu privire la amprenta lăsată de teoriile sale asupra ultimului secol. Aceeaşi Europă care în urmă cu 30 de ani îi dărâma statuile, acum îi ridică altele, pe banii Chinei. Jean-Claude Junker a vizitat săptămâna trecută Trier-ul, locul …
Author: tibi
Hasta la victoria sempre!
17 aprilie 1961. 1.400 de cubanezi, grupaţi în cinci batalioane de infanterie şi unul de paraşutişti debarcă pe plaja Girón, în sudul Cubei. Obiectivul: răsturnarea noului regim impus de Revoluţia Cubaneză şi debarcarea lui Fidel Castro. Luptele debutează cu succese de partea grupării paramilitare, miliţiile cubaneze sunt decimate, totul decurge conform planului. Dar sprijinul aerian …
Deja-vu în Siria
Nu sunt mare amator de teorii conspiraţioniste, dar hai să unim punctele, poate vedem lucrurile la fel. Pornim de la următoarele premize: după şapte ani de război civil declanşat pe reţeta Primăverii Arabe, preşedintele Bashar al-Assad controlează peste 90% din teritoriul sirian, câstigând confuntarea cu sprijinul Rusiei. Să ne întoarcem la atacul cu arme chimice …
Se frânge visul european al lui Macron?
În următoarele săptămâni se decide viitorul politic al lui Emmanuel Macron. Nevoia Franţei de reformă este mai mare ca oricând. Bugetul este pe deficit de peste 30 de ani, sectorul public francez consumă 56% din PIB, cel mai mare procent din Europa. Zeci de ani de concesii în faţa sindicatelor au pus pe butuci una …
Social-democratii si ruleta ruseasca
“Marile coaliții de guvernare aduc a perversiune sexuală” se pare că a spus Willy Brandt, în sensul că sunt nenaturale şi ar trebui evitate. Şi evitate au fost, pentru că în afară de perioada imediat post-război, până în 2005 nu au mai fost întâlnite in politica germană. Declinul social-democrației germane pare fără de oprire. Ultimul …