Tatăl meu juca fotbal în timpul liber, fiind legitimat până la 52 de ani. Legenda spune că, pe când avea vreo 35 de ani, director al unei mari întreprinderi, a invitat-o pe soţia sa – maică-mea – la un meci din campionatul judeţean, să-l vadă pe teren. A fost un moment de glorie, umbrit doar de frecventele strigăte ale jucătorilor din echipa adversă: “Atenţie / Ţine la moşu’!”
Fiecare echipă, grup, colectivitate, are un moş de serviciu. Fie vârsta, fie o figură gravă şi impozantă, fie comportamentul mai sobru îi determină pe ceilalţi să folosească acest apelativ. Şi la partidele politice este la fel. Lui Ion Iliescu îi spunem “Moşu'” de mai bine de douăzeci de ani. Sunt convins că şi lui Ion Diaconescu sau lui Nicolae Cerveni li se spunea la fel.
În anul 2003 am asistat la un primul meu mare concert, în urma căruia am şi rămas cu o mare pasiune pentru evenimentele live. The Rolling Stones cântau la Praga în faţa a 80.000 de spectatori. Televiziunile transmiteau că în seara dinaintea concertului Mick Jagger şi-a serbat aniversarea a 60 de ani în cadrul unei petreceri fastuoase la care a participat şi fostul preşedinte Václav Havel. Praga era în efervescenţă totală. Experienţa a fost copleşitoare, dar concluzia distinctă la final a fost una: “Bă, ce bine bate moşu’!” Moşu’ era Charlie Watts, bateristul formaţiei, iar în tot spectacolul ăla de sunet şi lumini, printre dansurile şi agitaţia continuă a lui Mick Jagger, pe mine ritmul, forţa şi eleganţa percuţiei m-au marcat.
Charlie Watts are cu doar doi ani mai mult decât Mick Jagger sau Keith Richards, dar prin stilul său sobru, prin vestimentaţia impecabilă (este cunoscut prin costumele sale şi maniera de a se îmbrăca) şi prin aspectul fizic (este un bărbat impozant, de departe frumosul formaţiei), a fost de la început considerat moşul grupului. Considerat unul din marii baterişti ai secolului, avem două poveşti despre el din autobiografia lui Keith Richards. În prima, Richards povesteşte că la începuturile formaţiei el şi Mick Jagger nu s-au angajat, pentru a se concentra pe muzică, drept pentru care nu aveau bani mai deloc. Căutau un baterist, iar Watts era forte bine cotat pe scena cluburilor londoneze. Doar că acesta trăia din muzică, aşa că le cerea bani pentru a cânta cu ei la concerte. “Îi dădeam banii de mâncare, literalmente ne înfometam ca să cânte cu noi” scrie Richards. Al doilea episod ne prezintă un Mick Jagger al anilor ’80 băut si arţăgos la ora 5 dimineaţă in barul hotelului, sunând în camera lui Watts şi convocându-l la bar: “Am nevoie de bateristul meu!” Watts coboară în ceva timp, bărbierit, la costum-cravată, îl pocneşte pe Mick Jagger în faţă spunându-i “Eu, bateristul tău? Poate tu eşti solistul meu!” şi se întoarce în cameră să-şi continue somnul.
Charlie Watts, 80 de ani, în trecut bolnav de cancer, a anunţat săptămâna asta că nu va participa la turneul Rolling Stones din toamna aceasta, din cauza problemelor de recuperare de la ultima operaţie. “Pentru prima dată, sincronizarea mea e defectuoasă. Trag din greu să reintru în formă, dar părerea experţilor este că va mai dura” a declarat bateristul. Îi urăm recuperare uşoară!
RIP 😦