Motto:
– Tovarăşe director, spuse şeful de la Cadre, pentru postul disponibil s-au înscris doi tovarăşi. Unul este un specialist cu experiență, lucrări publicate în străinătate, dar divorțat, iar taică-său popă. Al doilea este un bun membru de partid, ce se poate califica şi la locul de muncă.
– Părerea mea este că v-ați orientat corect.
Banc dintr-o caricatură a lui Mihai Stănescu dinainte de 1989
Am greşit cum nu multe partide au făcut-o în ultimii treizeci de ani. Practic, n-am ratat nicio ocazie de a greşi. Cu atât e mai tragic cu cât guvernările PSD din 2012 au surprins / generat o creştere economică nemaiîntâlnită în România, cu rezultate pe toate planurile. Şi totuşi, de unde atâta ură la adresa noastră? Cum a fost posibil ca un partid cu un scor record de 45%, beneficiind de o conjunctură economică atât de favorabilă, care a promovat politici agresive, chiar populiste, de mărire a salariilor şi pensiilor, să se prăbuşească în nici trei ani în halul în care am făcut-o în 2019?
Am greşit că n-am ţinut mai mult de USL. Venind după patru ani de guvernare pedelistă compromisă, alianţa dintre PSD şi PNL a ratat şansa de a intra în istorie prin imprimarea unui traiect modern României. Valul de popularitate ce a condus la procente record în 2012 putea să fie marea şansă de modernizare a României de după Revoluție. N-a fost să fie. Calcule meschine politicianiste au făcut ca regionalizarea să fie ratată, pentru că PNL a ajuns la concluzia că nu va obţine controlul a suficiente noi regiuni. Cât despre ruperea alianţei din 2014, ambele partide sunt la fel de vinovate. Proiectul USL, viabil pe cel puţin opt ani, ar fi putut fi şansa unei Românii puternice, reformată şi pregătită de secolul XXI.
Am gresit dându-i mână liberă lui Liviu Dragnea, când a primit un cec în alb pentru propunerea de premier. Dar poate cea mai mare greşeală a fost moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu. Pen’ce? Indiferent de reculul produs de ordonanțele pe Justiție, impactul dărâmării propriului guvern fără alt motiv real decât teama lui Liviu Dragnea că pierde partidul a generat o fisură iremediabilă în încrederea propriului electorat. Acelaşi scenariu, cu consecințe agravante, s-a derulat şi cu Guvernul Tudose. Iar numirea Vioricăi Dăncilă a fost bomboana de pe coliva guvernării PSD. Să pleci de la Grindeanu – venit în partid din mediul universitar, fost viceprimar – deputat – ministru – preşedinte de Consiliu Județean – şi să ajungi la Dăncilă – om de bine, femeie cumsecade şi cinstită – este o imagine simbolică a ce s-a întâmplat. De fapt, cutumele din democrațiile consolidate, în care preşedinții de partide învingătoare în alegeri devin prim-miniştri, se bazează pe niste realități pe care noi abia acum le descoperim, cu costuri pentru întreaga societate. Invariabil, centrul de putere se duce către premier, preşedintele partidului nu are cum să contracareze această tendință. Lecția e clară, probabil că am asistat la ultimul incident de acest tip din politica românească.
Am greşit ca nu am promovat oameni competenți. Zecile de miniştri schimbați ca şosetele stau mărturie. Teleormanizarea, ca şi concept în care o mână de județe obscure cu lideri puternici preiau controlul aparatului de stat de la nivel central, populându-l cu persoane fără anvergură intelectuală şi profesională, ne-a adus deservicii de imagine pe termen lung. A fost astfel spulberat mitul guvernărilor pesediste cu profesionişti. De treizeci de ani PSD este suspectul de serviciu al României, cu menţiunea că până în 2016 calitatea actului de guvernare transmitea măcar iluzia de competenţă. În prezent, marii noştri (doi) specialişti în legislaţie din Camera Deputaţilor, artizanii tentativelor de agresiune eşuate fără finalizare asupra Justiţiei, sunt ingineri care şi-au mai tras după Revoluţie câte o diplomă de jurist la facultăţi private. Mi-i şi imaginez pe băncile facultăţii, la seminarii, pe cei doi desperados din Mehedinți şi Olt.
Am greşit că am mers cu Viorica Dăncila candidat. Să ne-nţelegem: evoluţia sa din ultimul an este spectaculoasă, începând cu coafura şi terminând cu nivelul discursului public. Prestaţia între cele două tururi de scrutin a fost net superioară celei a contracandidatului. Dar asta nu a putut şterge din mintea electoratului imaginea consacrată de vechil * al lui Liviu Dragnea, pe care ne-am asumat-o noi toţi, în frunte cu domnia sa, până în primăvară.
Am greşit adoptând poziţii naţionaliste, anti-europene. Calculul părea simplu: câştigăm electoratul PRM – Becali – Partidul Poporului. Uite că nu l-am câştigat. Cum am fi putut-o face, dacă românii sunt campioni la încrederea în instituţiile europene? Nu suntem Ungaria, ţară cu traume istorice, cu ambiţii revanşarde, cu proiect de ţară, cu redutabil lobby extern şi cu un grad de coeziune sporit al populaţiei. Nu trebuie să fii mare expert în istoria şi politica europeană să înţelegi nişte lucruri.
Am greşit că am permis unor peronaje toxice să reprezinte partidul la televizor. Urmăresc siderat aventura pesedistă a lui Codrin Ştefănescu. La fiecare rând de alegeri în partid candidează şi pierde în mare stil – eu votez cu sete împotriva sa oricând am ocazia. După câteva luni, îşi găseşte câte o funcţie cvasi-statutară şi iarăşi participă la şedinţe, iese în emisiuni, combate. Nu ştiu ce Dumnezeu le face acolo, în Kiseleff. Apoi, cam la un an, este uşuit afară, doar spre a se reinventa în cel mai scurt timp. Mă aştept ca până la Paşte să revină şi să reprezinte în continuare cu glorie Partidul.
Am guvernat 17 din cei 30 de ani. Sună aproape prea bine pentru a fi adevărat. Socialiştii francezi au avut puterea doar în 21 din cei 61 de ani ai celei de V-a Republici. În Germania, social-democrații au condus în 12 din ultimii 71 de ani, cu încă 10 în coaliție (fatali – se bat acum pentru locul III). Iar în Marea Britanie, laburiştii se pot mândri cu 27 din ultimii 75 de ani, şi cu o nouă înfrângere glorioasă în această săptămână. Noi suntem relaxați, facem scenarii. Că o dăm la pace cu Iohannis, care ne va prefera USR-ului… Că la parlamentarele din 2020 vom reveni la guvernare… O veste proastă: cu Iohannis preşedinte in următorii cinci ani, nu mai avem nicio şansă. Cât timp preşedintele nominalizează premierul, orice variantă favorabilă nouă nu va fi mai mult de o capcană. Iar PSD nu reuşi în perioada ce vine să obțină peste 40 la sută şi să-i forțeze mâna Preşedintelui.
Dar nu-i bai. Se pare că liderii noştri au înțeles situația şi există viitor luminos. Imediat după plecarea doamnei Dăncilă, preşedintele executiv Eugen Orlando Teodorovici – fosta viitoare speranță – s-a referit la secretarul general Fifor cu invectivul “şobolan”. Conceptul de demnitate a unei funcții, de responsabilitate față de cei pe care îi reprezinți, se pare că nu mai înseamnă nimic. Parcă vorbea Mița Baston din Caragiale: “Nu mai voi să ştiu de nimic… Voi scandal… voi să mor!…”
PS Mesajele de încurajare pe care le-am primit mă determină să continui cu postările pe această temă.Celor care mă acuză că doar critic, le spun că următorul material se va concentra pe soluții.
*VECHÍL, vechili, s. m. 1. (În trecut) Persoană care supraveghea și administra munca de pe o moșie, om de încredere al unui moșier; administrator de moșie. sursa: DEX 09. Fără jigniri, da? Că tot nu-i plac doamnei Dăncilă