În 6 iunie 2018 s-au împlinit 50 de ani de la moartea  lui Robert Francis Kennedy. Bobby. Împuşcat de către palestinianul Sirhan Bishara Sirhan în bucătăria hotelului Ambassador din Los Angeles, după discursul de învingător in alegerile primare din California, proaspăt propulsat în finala pentru obţinerea nominalizării Partidului Democrat la cursa prezidenţială din 1968.

Anul 1968 a fost de mare cumpănă în istoria Statelor Unite. În ianuarie, forţele Vietcongului lansează Ofensiva Tet, surprinzând Vietnamul de Sud şi spulberând percepţia conform căreia americanii câştigă războiul. În martie, preşedintele Lyndon Johnson, considerat favorit pentru un nou mandat, anunţă că nu va mai candida. În aprilie, Martin Luther King Jr. este asasinat şi un val de proteste violente inundă strazile. 45 de demonstranţi  sunt ucişi, sute sunt răniţi. Iar la nici două luni, Bobby Kennedy este  împuşcat. Nu intrăm acum în teoriile conspiraţioniste consacrate. Cum că Clyde Tolson, adjunctul lui Hoover din FBI, ar fi declarat “sper să îl împuşte cineva pe ticălosul ăsta”. Că ar fi fost trase 13 focuri de armă, în condiţiile în care pistolul palestinianului avea doar 8. Că Lyndon Johnson, cel mai mare duşman al său, pe vremea cănd era vicepreşedintele fratelui mai mare, John F. Kennedy, a fost auzind declarând despre Bobby  că “am să îi iau gâtul, şi dacă este ultimul lucru pe care am să-l fac”. Care frate mai mare a fost şi el asasinat, din poziţia de preşedinte, în noiembrie 1963 în Dallas.

Joe. Patriarhul

Ne întoarcem cu o generaţie în urmă. La patriarhul familiei, Joseph “Joe” P. Kennedy Sr. Unul din ultimii mari baroni ai epocii poleite cu aur a capitalismului sălbatic. Născut în 1888, pe când lăcomia, acapararea brutală a resurselor, corupţia erau normă, pe când industriaşi ca John D. Rockefeller, J. P. Morgan sau Cornelius Vanderbilt controlau mai multe averi, resurse, destine decât oricine până atunci. Cu o avere fabuloasă, construită din speculaţii bursiere, tranzacţii imobiliare, industrie, film, contrabandă, Joe Kennedy, tată a nouă copii dintre care trei vor avea cariere politice naţionale, va sfârşi prin a-şi îngropa trei din cei patru băieţi.

Rosemary

Primul episod tragic a avut loc în 1941. Pe fondul ieşirilor violente ale lui Rosemary (23 de ani în acel moment), spre a nu fi umbrită reputaţia familiei, este supusă de către tatăl său la o operaţie de lobotomie, considerată la acel moment un tratament avangardist, dar care eşuează, lăsând-o cu “mintea unui copil de doi ani”. Este internată apoi într-o clinică de psihiatrie, iar familia înştiinţată că Rosemary “a plecat sa predea la ţară”. Soţia şi cei opt copii nu au fost anunţati sau consultaţi referitor la operaţie, iar numele fetei nu a mai fost pronunţat.

 

Joe Jr.

Primul născut a fost investit cu ambiţiile şi visele de mărire ale Patriarhului. La botezul său, primarul Bostonului (bunicul matern) a declarat: acest copil va fi într-o zi preşedinte. Joe Kennedy Jr. era cel mai dotat dintre băieţii familiei, iar stagiul militar din Marea Britanie în timpul celui de-al doilea război mondial era obligatoriu pentru un viitor candidat cu şanse la funcţia supremă. După 25 de misiuni finalizate, în loc să se întoarcă acasă, se oferă voluntar pentru un ultim zbor, dorind să-şi impresioneze tatăl. O misiune sinucigaşă, Operaţiunea Afrodita. Şi moare.

 

Jack

Ştafeta este preluată de John Fitzgerald Kennedy. Jack. Perceput de public ca un tânăr sănătos şi în vigoare, Jack avea probleme serioase de sănătate încă din copilărie şi este suprinzător că doctorii l-au lăsat să candideze. Cele mai grave afecţiuni ţineau de maladia auto-imună Addison şi de problemele cu coloana vertebrală. Staful medicilor preşedintelui Kennedy avea în permanenţă un alergolog, un endocrinolog, un gastroenterolog, un ortoped, un urolog, plus controversatul Max “Dr. Feelgood” Jacobson, cunoscut pentru cocktail-urile cu pastile si amfetamine pe care le prescria împotriva depresiei şi oboselii. În primele şase luni ale preşedenţiei, Jack Kennedy a suferit de afecţiuni ale stomacului, ale colonului, ale prostatei, avea febră, deshidratare, insomnii, colesterol mărit. Dosarele medicale arată că în timpul Crizei Rachetelor Cubaneze din octombrie 1962, medicaţia celui mai puternic om din lume trata colita, o infecţie urinară şi sinuzita. În plus dozele de hidrocortizon erau tot mari. Ca să n-o mai lungim, o teorie spune că dacă în 22 noiembrie 1963, fatidica zi când a fost împuşcat în Dallas, nu ar fi purtat corsetul care îi ţinea spatele, dinamica corpului lovit de primul glonţ ar fi redus şansele ca următoarele să îl atingă.

 

Bobby

De la Bobby nu avea nimeni mari aşteptări. Fără rezultate şcolare deosebite, arogant, complexat de fraţii mai mari, şi-a început ucenicia în administraţie ca asistent al senatorului de Winsconsin Joseph McCarthy, rămas în istorie pentru campania furibundă împotriva comuniştilor infiltraţi şi prin votul de cenzură primit de la colegii senatori, o procedură jenantă şi extrem de rară în Senatul Statelor Unite. Nu era un titlu de glorie în anii ’50 să lucrezi pentru Joe McCarthy, iar Bobby a  marginalizat cât a putut acest aspect din activitatea sa. Un incident relatat de Robert A. Caro îl găseşte pe adolescentul Bobby navigând pe o barcă cu vele alături de un prieten. Constatând că vântul nu îi permite să ajungă la ţărm în timp util pentru masa de prânz, unde patriarhul nu tolera întârzieri, şi-a abandonat prietenul neştiuitor într-ale navigaţiei, a sărit în apă şi a înotat până la mal. Robert Kennedy a crescut în umbra fratelui mai mare, fiind prima nominalizare a acestuia după alegerea în funcţia de preşedinte. Proaspătul Attorney General – echivalentul Ministrului de Justiţie din Europa – a deprioritizat campania împotriva infiltrării comuniştilor în administraţie, declanşând în schimb o cruciadă furibundă împotriva crimei organizate şi a marilor sindicate. După asasinarea lui Jack în 1963, a preluat de la acesta gloria numelui şi capitalul de compansiune. În 1964 candidează şi este ales senator de New York, poziţie de pe care ataca cea mai înaltă funcţie. Cotrovesat până în acel moment, moartea îl transformă, ca şi pe fratele său, în icoană.

 

Teddy

Cel mai tânăr dintre băieţii familiei, Ted era prototipul băiatului de bani gata. Un student mediocru, exmatriculat de la colegiu pentru că a trimis pe altcineva  în locul său la examenul de limba spaniolă. Prins de poliţie conducând fără permis. Respins la admiterea la Harvard din cauza slabei pregătiri. După alegerea fratelui în funcţia de preşedinte, a vrut să se stabilească in Vest, departe de presiunea şi responsabilităţile impuse de statutul familiei. Patriarhul nu a fost de acord, aşa încât în 1962 a candidat şi câştigat locul de senator de Massachusetts eliberat de Jack, funcţie pe care a ocupat-o până la moartea sa din 2009. “Nu vreau să candidez pentru preşedinte, nu vreau să mor ca fraţii mei”, spunea prietenilor. Dar voia. Şi a încercat din răsputeri. În ’72, în ’76, dar mai ales în ‘80. Nu a reuşit, mai ales din cauza unui accident soldat cu moartea unei tinere nevinovate şi condamnarea sa la două luni de închisoare cu suspendare. Incidentul Chappaquiddick din iulie 1969, numit după insula de lângă Martha’s Vineyard, îl prezintă pe senatorul Ted Kennedy, plecând băut cu maşina de la o petrecere, însoţit de o tânără. Soţia sa era acasă, însărcinată. Maşina cade de pe pod în apă, Teddy înoată până la mal şi pleacă la hotel, fără să încerce să o salvezesau să anunţe autorităţile. Doar după zece ore a sunat la poliţie, moment când era prea târziu. Mary Jo Kopechne a fost găsită moartă, iar cercetările au arătat că mai trăise încă două ore după accident şi ar fi putut fi salvată. Ce primeşte un senator multi-milionar dintr-o influentă dinastie politică pentru aşa o faptă? Două luni de închisoare cu suspendare. Incidentul Chappaquiddick şi mediocritatea-i l-au condamnat apoi la o carieră pe viaţă în Senatul Statelor Unite.

 

Ne oprim aici şi nu trecem  la generaţiile următoare, unde băiatul preşedintelui, John John Kennedy, cel de la care se aştepta să răzbune loviturile sorţii (avea toate calităţile pentru asta), a murit în accident de avion în 1999. Saga dinastiei Kennedy pare o poveste desprinsă din Vechiul Testament. O poveste în care vanitatea, ambiţia şi lipsa de compansiune atrag după ele o umbră asupra destinului generaţiilor ce vor veni.