Social-democratii si ruleta ruseasca

Personal

“Marile coaliții de guvernare aduc a perversiune sexuală” se pare că a spus Willy Brandt, în sensul că sunt nenaturale şi ar trebui evitate. Şi evitate au fost, pentru că în afară de perioada imediat post-război, până în 2005 nu au mai fost întâlnite in politica germană.

Declinul social-democrației germane pare fără de oprire. Ultimul sondaj de opinie creditează formațiunea de stânga cu doar 15,5 procente din electorat, fiind pentru prima dată depăşită de extrema dreaptă, AfD. Din 1998, când Gerhard Schröder câştiga alegerile cu 41% din voturi, scorul a scăzut gradual, la aproape o treime. Iar perspectiva unei noi alianțe de guvernare cu creştin-democrații, de pe poziția de partener secundar, nu are cum sa imbunătățească lucrurile. Mai mult, stânga germană nu beneficiază nici de lideri cu priză la public ca Bernie Sanders sau Jeremy Corbyn.

Singura speranță este votul celor peste 400.000 de membri de partid, care va decide dacă partidul intră sau nu la guvernare. Până de Paşte vom şti dacă social-democrații vor juca în continuare la ruleta rusească, sau vor menține alegerea inițială de reconstrucție din opoziție.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *